Serviciile nu au fost achitate. Pentru activarea paginii web,
Vă rugăm să luați legătura cu administratorul.

×
Meniu

„1️⃣6️⃣ Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen”

📍 Direcția Generală Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău se alătură campaniei globale „1️⃣6️⃣ Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen”, desfășurată anual în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.

Sub egida temei globale „Uniți și Unite pentru a Preveni Violența Împotriva Femeilor și Fetelor” inițiativa promovează conștientizarea și acțiunea împotriva uneia dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Această inițiativă internațională are scopul de a atrage atenția asupra problemelor legate de violența împotriva femeilor și fetelor, promovând măsuri concrete de prevenire, sprijin și intervenție.

🔗 Violența împotriva femeilor și fetelor afectează aproape o treime dintre femei la nivel global, manifestându-se în diverse forme, de la abuzuri fizice și sexuale, până la violența online și în spațiile publice. În acest context, campania subliniază importanța investițiilor în prevenție și sprijinirea mișcărilor de promovare a egalitatăţii și siguranței.

📌 Prin participarea la această inițiativă, Chișinăul își reafirmă angajamentul față de eliminarea violenței în bază de gen și susținerea unui mediu sigur pentru toți cetățenii.

📌 Direcția Generală Asistență Medicală și Socială îndeamnă locuitorii municipiului Chișinău să se alăture acestei cauze importante și să fie parte activă în combaterea violenței.

‼️ Împreună, putem contribui la crearea unei comunități sigure și incluzive pentru toți cetățenii!