Crucea Roșie împlinește azi 158 de ani, timp în care numele organizației internaționale a devenit sinomim cu asistența umanitară și compasiunea
Ziua de 8 mai 2021 este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Rosii care intervin și susțin persoanele afectate de COVID-19.
În Republica Moldova, de la începutul pandemiei de coronavirus, personalul și voluntarii Crucii Roșii au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor în nevoie.
În fiecare an, pe data de 8 mai este sărbătorită în întreaga lume Ziua Internațională a Crucii Roșii. Această organizație ne este cunoscută tuturor, dar prea puțini sunt cei care știu, de fapt, câte ceva despre istoria și misiunea sa. În contextul actualei pandemii de COVID-19, însă, pe toate meridianele Planetei, voluntarii săi s-au aflat în primele rânduri ale luptei. Cu dăruire, cu spirit de sacrificiu, cei mai mulți dintre ei și-au ajutat semenii, fără a ezita să-și pună în primejdie sănătatea și poate, uneori, chiar viața. Prin aceasta au dovedit, încă o dată în plus în istoria de peste un secol și jumătate a organizației, că merită cu prisos recunoștința noastră, a tuturor!
La 8 mai 1828, s-a născut elveţianul Henry Dunant, părintele mişcării umanitare internaţionale. În 1859, el era martor al luptei de la Solferino dintre trupele franceze şi cele austriece, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului XIX. Profund impresionat de dezastrul umanitar rezultat, în 1862 filantropul a fondat Comitetul internaţional al asociaţiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniţilor, care ulterior a devenit Comitetul internaţional al Crucii Roşii. În 1901, Henry Dunant devenea cel dintâi laureat al premiului Nobel pentru Pace.
Ca Societate naţională, Crucea Roşie din Moldova a fost creată odată cu formarea RSSM şi a activat în cadrul Uniunii Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a fostei URSS până în anul 1991 când la Congresul al XIV al Societăţii s-a hotărât de a nu mai participa la Congresul Crucii Roşii Sovietice, ci doar de a delega observatori.
La data de 1 decembrie 1992, în baza art. 26 al Primei Convenţii de la Geneva, Societatea de Cruce Roşie din Moldova a fost recunoscută prin Decret Prezidenţial ca o organizaţie obştească autonomă care îşi desfăşoară activitatea pe baza Principiilor Fundamentale de care se conduce Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
Pe toată perioada pandemică, Societatea de Cruce Roșie din Moldova, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului, au sprijinit persoanele izolate la domiciliu cu alimente esențiale și produse de igienă, au oferit sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină, au monitorizat telefonic persoanele izolate.
Prin implicarea a sute de donatori și parteneri din întreaga țară, personalul și voluntarii Crucii Roșii au reușit să sprijine unitățile medicale și instituțiile angajate în combaterea pandemiei cu echipamente medicale și de protecție, dezinfectanți și alte lucruri stringent necesare.
Președintele Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), dl. Francesco Rocca declarat cu ocazia zilei de 8 mai: „Există multe provocări globale serioase de abordat, cum ar fi COVID-19, criza climatică și sprijinul pentru migranți. Dar astăzi avem aproximativ 14 milioane de motive pentru a sărbători: voluntarii noștri de neoprit.
Fiecare act individual de bunătate și sprijin contează – indiferent de cât de mic poate părea. Această acțiune locală colectivă are un impact global masiv în fiecare zi”.
La rândul său, Peter Maurer, președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), a declarat: „Personalul și voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii se află în prima linie a fiecărei crize, uneori riscându-și propria siguranță. Ei lucrează neîncetat, cu și pentru comunități, pentru a preveni și a atenua suferința umană în cele mai grave situații, în conflicte armate, dezastre și alte crize umanitare. Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este ocazia noastră de a le aduce tribut, ei fac o schimbare în toată lumea în fiecare zi și se asigură că nimeni nu rămâne în urmă”.
Voluntarii Societății de Cruce Roșie din Moldova, au fost alături de cei care au avut nevoie de ajutor, au dăruit și au fost, întodeauna, lângă cei aflați în dificultate! Societatea de Cruce Roșie din Moldova reprezintă tot ceea ce este mai bun în oameni: alinarea suferintei, protejarea vieții și a sănătații, promovarea respectului fata de demnitatea umană!
În numele tuturor, Vă mulțumesc și vă doresc un sincer La Mulți Ani!”, a firmat șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a Consiliului municipal Chișinău, Tatiana Bucearschi.