ÎMPREUNĂ PUTEM OPRI CORUPȚIA
ÎMPREUNĂ PUTEM OPRI CORUPȚIA: Angajații IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” au participat la atelierul anticoruptie si integritate, organizat de CNA pentru cadrele medicale
Prezent la eveniment, Boris GÎLCA, șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a menționat că astfel de ateliere de educare și informare anticorupție și integritate sunt mai mult decât necesare. „Este important să fim atenți și în deplină integritate profesională pentru a nu permite abateri de la cadrul legal și moralitate”, a subliniat Boris GÎLCA.
De precizat că astfel de ateliere vor fi organizate în toate instituțiile medicale din Chișinău, cel de azi fiind primul din șirul total, care se vor desfășura până în luna iulie inclusiv.
Ion PRUTEANU, șef al Direcției educație Anticorupție din cadrul CNA a vorbit despre cele cinci regimuri juridice, printre care cel al conflictului de interese și al cadourilor.
Mihai Ciobanu, directorul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” a mulțumit organizatorilor atelierului și a pledat pentru un sistem medical curat și sănătos.
Boris GÎLCA a reiterat, pe final de eveniment, că evenimentul este parte a campaniei de educație pentru integritate și informare anticoruptie în domeniul social si medical, parte a strategiei anticoruptie din mun. Chisinau. Asemenea instruiri vor fi desfasurate in toate institutiile medicale municipale.