Ziua Mondială a Sănătății – 07 aprilie 2025
La data de 7 aprilie, Direcția generală asistență medicală și socială a organizat evenimentul cu genericul: „Începuturi sănătoase, viitor plin de speranță!”.
La eveniment au participat conducători și reprezentanți ai instituțiilor medico-sanitare publice municipale, alături de invitați speciali: viceprimarul de ramură al municipiului Chișinău, Doamna Angela Cutasevici, și șefa Centrului de Sănătate Publică Chișinău, dna Victoria Stavinschi.
Evenimentul a găzduit discuții valoroase și constructive cu medici specialiști în nutriție și masteranzi ai USMF „Nicolae Testemițanu”, axate pe educația pentru sănătate și promovarea obiceiurilor sănătoase. A fost subliniată importanța implicării fiecăruia dintre noi în creșterea speranței de viață, prin prevenirea bolilor netransmisibile.
De asemenea, participanții s-au bucurat de un spectacol de excepție, susținut de artiștii Centrului Național de Creație „Satul Moldovenesc – Buciumul”, care ne-au reamintit frumusețea tradițiilor sănătoase și pline de omenie ale vremurilor de altădată.
Mulțumim tuturor celor care ne-au onorat cu prezența! Doar împreună putem face lumea mai bună. Împreună construim fundamentul unei societăți sănătoase!