Aprobarea Planului de acțiuni teritorial privind intensificarea procesului de vaccinare, inclusiv COVID-19
Măsurile planului au drept scop reducerea morbidității și mortalității populației prin boli contagioase prevenibile prin vaccinări și diminuarea prejudiciilor sociale și economice.
Documentul prevede familiarizarea pe larg a publicului cu avantajele și eficiența medicală, economică și socială a vaccinării, pentru prevenirea maladiilor transmisibile.
Direcția Generală Asistență Medicală și Socială și Centrul de Sănătate Publică Chișinău vor asigura vizitele echipei de coordonare a procesului de vaccinare în localitățile cu cel mai mic indice de acoperire vaccinală, în scopul informării factorilor de decizie locali (primari, directori de școli și grădinițe, asistenți sociali, medici de familie, lideri religioși și liderii comunei) privind importanța imunizării și intensificarea organizării procesului de vaccinare.
Instituțiile medicale de asistență medicală primară vor revizui numărul populației totale per teritoriu și localitate, numărul de persoane vaccinate în funcție de grupa de vârstă în scopul cuprinderii cu vaccinări a persoanelor eligibile conform Planului Național de Imunizări și vaccinarea împotriva COVID-19.
Palanul de actiuni teritoriale privind intensificarea procesului de vaccinare, inclusiv COVID-19