Astăzi, 14 iulie , a avut loc distribuirea pachetelor cu produse alimentare persoanelor social vulnerabile din sectorul Buiucani, Centru și Rîșcani a municipiului Chișinău
Pe parcusul zilei de 14 iulie, Direcția generală asistență socială și sănătate cu suportul Primăriei municipiului Chișinău a acordat și distribuit peste 700 de pachete cu produse alimentare în sectorul Buiucani, Centru și Râșcani al capitalei persoanelor socialmente vulnerabile din municipiu, asigurând transportarea la domiciliu a coletelor persoanelor care nu se pot deplasa de sine stătător, urmând distribuirea și în celelalte sectoare ale municipiului.
Serviciul de alimentare, instituit în cadrul Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, este organizat în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 3) al Legii nr. 81/2003 „Privind cantinele de ajutor social” şi Deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 5/17 din 24 iulie 2018 „Cu privire la aprobarea, într-o nouă redacţie, a Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea (achiziţionarea) Serviciului de alimentare cu prânzuri pentru persoanele social vulnerabile din municipiul Chişinău”.
Reamintim că, beneficiari ai Serviciului de alimentare cu prânzuri pot fi persoanele socialmente vulnerabile ale căror venituri lunare nu depășesc 3 000 lei, care:
- care au atins vârsta de pensionare și persoanele cu dizabilități, precum și străinii, specificați la art. 2, alin. (1) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 „Privind integrarea străinilor în Republica Moldova”, ale căror pensie/venit nu depășește 3 000 lei;
- persoanele fără domiciliu, fără susținători legali, fără venituri sau cu venituri mici;
- familiile cu mulți copii, monoparentale și din alte familii considerate socialmente vulnerabile în baza anchetei sociale întocmite de direcțiile teritoriale de asistență socială.
Volumul de cheltuieli pentru finanţarea Serviciului de alimentare cu prânzuri se aprobă de către Consiliul municipal, în conformitate cu numărul de persoane şi cuantumul alocaţiei zilnice de alimentaţie per/persoană, care constituie 28 lei/fără TVA.
Pentru anul 2021, pentru alimentarea a 1200 de persoane zilnic, au fost alocate mijloace financiare în mărime de 11 000, 00 mii lei.