Copilăria este inima tuturor vârstelor
Ziua Internațională a Copilului este o sărbătoare dedicată tuturor copiilor lumii. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. Însă în Republica Moldova, Ziua Copilul, este sărbătorită în data de 1 iunie.
Aniversarea unei zile dedicate copilului a fost invocată în anul 1925, în cadrul Conferinței Mondială pentru Bunăstarea Copiilor de la Geneva. Decizia introducerii unei zile pentru protecția copiilor a fost adoptată de către Federația Democratică Internațională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfășurată la Moscova.
Mai târziu, pornind de la ideea de colaborare internațională și conștientizarea problemelor copiilor din întreaga lume, Adunarea Generală ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama la 14 decembrie 1954- Ziua Mondială a Copilului. Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate țările să instituie o Zi Mondială a Copilului și a sugerat guvernelor ca această zi să fie sărbătorită de fiecare țară la o dată pe care o consideră potrivită.
Indiferent în ce zi se sărbătorește, Ziua Copilului ne amintește de momentele tandre şi plăcute ale copilăriei noastre. Dar este și ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar şi că toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră de zi cu zi.
Este un prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova respectarea drepturilor și bunăstarea copiilor din toată lumea.
În context, Direcția asistență socială Rîșcani a vizitat o familie parentală cu patru copii în speranța de a le aduce zâmbetul pe față, fiindu-i acordate dulciuri, pachete cu produse igienice, dar și o bicicletă.
La mulți ani copiilor din toată lumea!