Serviciile nu au fost achitate. Pentru activarea paginii web,
Vă rugăm să luați legătura cu administratorul.

×
Meniu

De Ziua Internațională fără Dietă vă îndemnăm să renunțați la prejudecăți

Ziua internațională fără dietă este sărbătorită pe 06 mai 2021. Este o sărbătoare anuală a acceptării și diversității corpului. Această zi este, de asemenea, dedicată promovării unui stil de viață sănătos și creșterii gradului de conștientizare a pericolelor și inutilității unei diete. Simbolul Zilei fără dietă este o panglică albastră, similară cu panglica roșie a Zilei Mondiale a SIDA.

Ziua internațională fără dietă a fost creată de Mary Evans Young în 1992, Mary este directorul grupului britanic „Diet Breakers”. După ce a experimentat personal anorexia, ea a lucrat pentru a ajuta oamenii să se aprecieze pentru ceea ce sunt și pentru a aprecia corpul pe care îl au.

În urmă cu câţiva ani, a apărut o mişcare care militează pentru acceptarea propriului corp, chiar dacă nu este perfect.

Imaginile editate pe calculator şi publicate în revistele de modă se numără printre cauzele directe ale creşterii numărului de cazuri de tulburări de alimentaţie. Foarte multe decenii, imaginea unui trup sănătos a fost asociată cu forme ale corpului nerealiste şi cu diete alimentare periculoase.

Acesta este motivul pentru care ziua este dedicată promovării unui stil de viaţă sănătos, precum şi evidenţierii efectelor negative pe care le au asupra organismului unele cure de slăbire.

Un an mai târziu, mai multe ţări din întreaga lume adoptau sărbătoarea.

În prezent, ziua este o ocazie de a promova mai multe chestiuni, precum modalităţi corecte şi eficiente de a ţine dietă, o zi de pauză în timpul curei de slăbire, celebrarea diversităţii, combaterea obiceiurilor alimentare nesănătoase.

Cea mai bună formă de a sărbători această zi este ca oamenii să accepte faptul că trupul lor este frumos aşa cum este. Ei trebuie să reducă eforturile de a slăbi pentru a arăta într-un anume fel şi să se concentreze pe a adopta un stil de viaţă mai sănătos. Oamenii ar trebui să se preocupe mai puţin de scopul final şi să se axeze mai mult pe a fi mai activ şi a avea un corp sănătos.

În această zi, oamenii trebuie să mănânce ce le place, să nu mai fie preocupați de calorii, să renunţe la cântar şi să nu se mai evalueze pe baza unor cifre. Această zi trebuie folosită pentru le a vorbi celor din jur despre tulburările de alimentaţie sau pentru lansarea unei acțiuni de colectare de fonduri pentru cei care se confruntă cu aceste probleme.

Încearcă să risipești prejudecățile unora despre obezitate, forma și mărimea corpului.

Conștientizează ineficiența dietelor comerciale.

Mănâncă ce-ți place mai mult și oferă-le și altora această șansă.

Fii aventuros și gătește ceva la care visezi de multă vreme!

Dacă ai în casă un cântar, uită de el sau ascunde-l de tine în această zi!

Laudă oamenii pentru abilitățile și realizările lor, fără a mai ține cont de aparență lor fizică.