,,Donează sânge, salvează vieți”, genericul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge din acest an
Anual, în data de 14 iunie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, atrăgând atenția oamenilor asupra importanței donării voluntare de sânge și componente sanguine, dar și exprimând recunoștința pentru donatorii sistematici sau cei care aleg să dăruiesc viața semenilor lor.
În acest context, Direcția generală asistență medicală și socială (DGAMS) susține campania de promovare și recrutare a populației pentru donarea voluntară de sânge și a componentelor sanguine pe teritoriul municipiului Chișinău, acțiuni desfășurate cu suportul Asociațiilor Medicale Teritoriale și al Preturilor.
Astfel, astăzi, între orele 09:00-16:00, în incinta Palatului Republicii situat pe strada Maria Cebotari 16 sunt amenajate puncte mobile de recoltare.
Șeful DGAMS, Boris Gîlca, îndeamnă oamenii să se alăture campaniei, să manifeste solidaritate și să ofere o picătură de viață pentru cei care au nevoie stringentă de ea.
,, Securitatea transfuzională prezintă o prioritate absolută pentru sistemul de sănătate, fapt demonstrat în secțiile din spitale sau din Terapia Intensivă din spitalele municipale. Sângele nu are înlocuitor, iar donarea reprezintă unica metoda de a face față nevoii de sânge și elemente sanguine necesare terapeuticii transfuzionale în situații critice. Fiecare picătură de sânge este importantă și poate salva o persoană, nu rămânem indiferenți, alegem prin acest gest să dăruim viața”.
Zilele precedente, puncte mobile de recoltare a sângelui și a elementelor sanguine au fost organizate în cadrul Centrului Consultativ-Diagnostic Centru, dar și în incinta Preturilor sectoarelor Ciocana și Râșcani, unde zeci de persoane de diferite vârste au dat curs acțiunii.
De exemplu, în cadrul ultimelor două instituții pe parcursul zilei de marți au donat sânge 135 de persoane. Pot dona oamenii cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, fără boli cronice sau infecțioase.
În anul 2023, campania are genericul ,,Donează sânge, salvează vieți”, iar obiectivele sale sunt:
– de a exprima recunoștința față de donatorii de sânge și componente sanguine din țară și de a crește informarea societății privind necesitatea și importanța voluntariatului prin donarea de sânge și componente sanguine;
– de a aminti donatorilor de sânge despre donarea permanentă de sânge, componente sanguine, pe parcursul anului, ce permite menținerea stocurilor suficiente de sânge, oferind posibilitatea unei hematransfuzii la timp;
– de a recunoaște și a promova semnificația voluntarialului prin donarea de sânge și componente sanguine, pentru a fortifica solidaritatea publică și a coeziunii sociale;
– necesitatea sporirii investițiilor pentru a menține calitatea actului medical dependent de produse sanguine și accesibilitatea donatorilor voluntari la donarea de sânge și componente sanguine.
Decizia marcării Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge a fost luată în timpul celei de-a 58-a reuniuni a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sărbătoarea fiind marcată pentru prima dată acum 19 ani la Johannesburg din Africa de Sud.
14 iunie 2023
Secția comunicare și managementul documentelor DGAMS: tel. 022 780469