Serviciile nu au fost achitate. Pentru activarea paginii web,
Vă rugăm să luați legătura cu administratorul.

×
Meniu

În cadrul Primăriei a avut loc şedinţa de monitorizare a activităţii instituțiilor medico-sanitare publice municipale

La 30 iunie 2021, Direcția generală asistență socială și sănătate a organizat o ședință comună cu participarea conducătorilor Instituțiilor medico-sanitare publice municipale, în cadrul căreia a fost examinat procesul de implementare a Planului de acțiuni al Direcției în trimestrul I al anului curent.

Ședința a fost prezidată de dna Angela Cutasevici, viceprimarul municipiului Chișinău, și dl Boris Gîlca, șef interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate.

Principalele subiecte abordate au vizat realizarea măsurilor privind consolidarea sistemului municipal de sănătate; asigurarea accesului echitabil al populației din mun. Chișinău la servicii de sănătate calitative; asigurarea unui management eficient al maladiilor în contextul amenințărilor pandemice COVID-19; modernizarea infrastructurii instituțiilor medico-sanitare, inclusiv efectuarea reparațiilor capitale a IMSP care prestează servicii de tratament al infecției cu Coronavirus de tip nou; asigurarea implementării măsurilor de prevenire și control, diagnostic și tratament al infecției COVID-19; activități de evidență și monitorizare a stării de sănătate a pacienților prin utilizarea Sistemului Informațional Automatizat și a platformelor interoperabilitate.

De asemenea, participanții la eveniment au discutat despre prioritățile pentru anul curent în planificarea activității sistemului medical municipal, în condițiile situației epidemiologice complicate legate de COVID-19, accentul fiind pus pe identificarea surselor financiare și umane necesare pentru deschiderea suplimentară a unor secții de terapie intensivă, precum și consolidarea activității sistemului de asistență medicală primară.