Situația privind evoluția pandemică și imunizarea cetățenilor din municipiul Chișinău
Direcția generală asistență socială și sănătate informează că în contextul scăderii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus, va fi reconfigurat numărul de locuri în secţiile COVID-19 din cadrul spitalelor municipale. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței de luni a serviciilor operative de la Primărie.
Cu toate acestea, instituțiile municipalității sunt pregătite de o posibilă nouă izbucnire sau apariţie a altor tulpini de coronavirus. Potrivit specialiștilor în sănătate publică impactul sărbătorilor din luna mai asupra situației pandemice prin infecția COVID-19 va putea fi estimat în a treia decadă a lunii.
În prezent este examinată posibilitatea sistării activităţii secţiei COVID de la ÎMS SCM ,,Sfântul Arhanghel Mihail”. Totodată, autoritățile municipale vor coordona cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale pentru a menține pe deplin funcţional Centrul Covid de la C.I.E. „Moldexpo” pe o perioadă nedeterminată.
Cât privește situația privind imunizarea cetățenilor din municipiu, e de menționat că, până în prezent, 56476 persoane au beneficiat de prima doză de vaccin și 5797 de cetățeni au primit și a doua doză.
Totodată, începând cu 13.05.2021, cetățenii se pot programa online pentru vaccinare împotriva COVID-19, accesând platforma națională www.vaccinare.gov.md.
Astfel, fiecare persoană va selecta raionul, localitatea conform adresei de domiciliu și Centrul de vaccinare disponibil în regiunea respectivă, precum și luna, data, ora dedicată vaccinării.
Pentru programare, utilizatorii platformei vor avea nevoie de buletinul de identitate sau orice act care conține IDNP-ul. La fel, aceștia sunt îndemnați să păstreze confirmarea și să se prezinte fără întârziere la Punctul de vaccinare, potrivit programării stabilite.
În cazul în care solicitantul va fi informat că nu este eligibil pentru etapa respectivă sau nu sunt locuri disponibile pentru vaccinare, acesta se va înregistra pentru a fi inclus în lista de așteptare. În momentul disponibilității unor doze de vaccin, va fi contactat pentru a se programa la vaccinare.
Vaccinarea împotriva COVID-19 este unica șansă de a reveni la o viață normală, de a preveni îmbolnăvirea și formele grave de COVID-19.
În context, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că prioritatea numărul unu este vaccinarea populaţiei. Ser este disponibil şi accesibil pentru toți. Astfel, edilul i-a îndemnat pe cetățeni să meargă la cel apropiat centru al medicilor de familie sau la centrele de sănătate din suburbii pentru a se vaccina.
„Scopul nostru este de a avea o rată de vaccinare cât mai mare. Actualmente suntem în căutare de soluţii pentru deschiderea mai multor puncte de vaccinare, inclusiv instituirea celui de-al doilea centru de vaccinare de mare capacitate, unde vom planifica accesul sporit la imunizare a cetățenilor în cadrul maratoanelor şi altor evenimente de promovare pe care ni le propunem să le organizăm împreună cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”, a conchis primarul general.
Pentru sporirea comunicării eficiente în situația de criză pandemică cu noul coronavirus și acordarea suportului informațional populației din municipiu cu privire la asistența medicală în cazurile suspecte sau confirmate cu COVID- 19, în contextul situației epidemiologice și în corespundere cu dispoziția Primarului General al mun. Chișinău, cetățenii pot apela la linia verde anti-Covid 0800 000 80, cu apel gatuit, cu program de funcționare 7/7, luni-duminică, orele 08.00-17.00, fără pauză.
Reiterăm importanța vaccinării, pentru salvarea vieților omenești și stoparea pandemiei COVID-19.
Îndemnăm cetățenii să se informeze din surse oficiale despre vaccinuri și procese de imunizare.
De responsabilitatea fiecăruia depinde viitorul sănătos comun.