Serviciile nu au fost achitate. Pentru activarea paginii web,
Vă rugăm să luați legătura cu administratorul.

×
Meniu

„Vaccinul este important nu pentru că este la modă, dar pentru că salvează vieți omenești”, interviu cu Veronica Țugulschi, Șefa secției de unitate primire-urgentă la SCM „Sf. Arhanghel Mihail”

Veronica Țugulschi este Șefa secției de unitate primire-urgentă la Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău. Din 20 martie 2020, instituția medicală municipală a devenit spital antrenat în tratarea pacienților infectați cu COVID-19. Șefa Secției afirmă că pandemia de COVID-19 a pus la încercări întreg sistemul medical din capitală și din țară, iar în perioadele cele mai grele, s-au mobilizat toți medicii din cadrul spitalului: cardiologi, pulmonologi, gastrologi, chirurgi, ginecologi, reanimatologi și neuropatologi, toți împreună s-au implicat pentru a face față sarcinilor și etapelor grele.

Cele mai dificile momente din pandemie…

De la început, pentru noi a fost o experiență șocantă, deoarece nu cunoșteam această maladie, nu știam ce complicații cauzează. Inițial credeam că afectează doar țesutul pulmonar, ulterior, am înțeles că este o patologie multiorganică care afectează practic toate organele din organism. A fost stresant, a fost ceva nou, din păcate medicii nu au avut timp de gândit – ne-am orientat pe moment în baza protocoalelor americane și engleze, care ne-au servit drept exemplu.

În cadrul spitalului nostru am lucrat cu forme medii, grave și extrem de grave, nu am avut pacienți cu forme ușoare în staționar, majoritatea pacienților care veneau la noi erau în stare foarte gravă. Din totalul de 350 de pacienți cu COVID-19, aproape 300 dintre aceștia erau pentru terapie intensivă, fiindcă erau dependenți de oxigen. Am fost alături de pacienți 24/7. Sper că am făcut față, deoarece procentajul pacienților decedați a fost destul de mic în comparație cu alte instituții, fapt ce ne bucură foarte mult.

Pandemia ne-a încercat abilitățile noastre de medici și profesioniști în domeniu, dar totodată și calitățile omenești, pentru că au fost indispensabile momentele în care trebuia să liniștim sufletește acești pacienți, să-i ținem de mână, să le citim scrisorile primite de la cei dragi care nu putea să stea lângă ei, dar care veneau până la poartă și le lăsau mesaje. A fost o disperare totală… Emoțional a fost greu.

A mai fost dificil și faptul că noi, medicii am fost îndepărtați de familiile noastre. În prima jumătate de an, practic, niciunul din noi nu am fost alături de familie, mulți lucrători medicali rămâneau chiar pe teritoriul spitalului, unde au trăit o perioadă destul de lungă. Am avut frică să mergem acasă, nu ne-am văzut părinții de foarte mult timp, până în momentul în care ne-am vaccinat împotriva COVID-19 atât noi, cât și ei – părinții, rudele.

Vaccinarea medicilor împotriva COVID-19

La Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” vaccinarea împotriva COVID-19 a început pe 2 martie 2021. Colaboratorii noștri au reacționat foarte rapid, aproape toți angajații, 95% dintre aceștia s-au vaccinat în primele zile, ceilalți care au rămas nevaccinați sunt în concediu de maternitate sau au anumite contraindicații. Din numărul total de 450 de angajați ai spitalului, 420 de persoane sunt deja vaccinate. După ce ne-am vaccinat, nu am avut niciun caz de îmbolnăvire în rândul colaboratorilor care lucrează în staționar.

Medicii, asistenții medicali și personalul auxiliar de la Spitalul „Sf. Arhanghel Mihail” au fost vaccinați cu serul AstraZeneca. Și mie mi s-a administrat vaccinul AstraZeneca în ambele doze. După prima doză de vaccin am avut febră timp de o zi, iar după administrarea dozei a doua nu am avut nicio reacție. Nu am avut nicio frică când am mers la vaccinare. Mai mare era frica atunci când vedeam cum decedează oamenii și suferințele pe care le aveau ei și rudele lor. Febra de după vaccin e mult mai ușor de trecut, decât complicațiile pe care le dă această boală.

Totodată, aș vrea să menționez că febra și starea febrilă sunt reacții adverse specifice după administrarea unui vaccin. Am colegi care s-au vaccinat și cu Pfizer, Moderna, Sputnik și toți au avut reacții în felul lor, fiindcă fiecare organism este individual. De exemplu, persoanele mai în vârstă suportă mai bine vaccinul AstraZeneca și Pfizer.

Cât de important este procesul de imunizare?

Unul dintre avantajele vaccinării este faptul că se întrerupe și lanțul de transmitere a acestui virus, astfel, noi putem fără frică să mergem acasă, să ne cuprindem copilașii și persoanele dragi pe care nu i-am putut îmbrățișa mai mult de un an de zile. Cred că în ultima perioadă a scăzut numărul de infectări datorită vaccinării. De asemenea, cred că avem deja un număr mare de persoane care au fost infectate și au făcut anticorpi trecând peste această boală.

În toamnă, perioadă în care se agravează infecțiile respiratorii acute, există probabilitate ca numărul infectărilor de COVID-19 să crească din nou și chiar dacă noi suntem deja pregătiți să facem față acestui virus, cred că soluția cea mai ușoară și accesibilă este vaccinarea împotriva COVID-19.

Vaccinarea salvează vieți!

Oamenii iresponsabili care nu respectă măsurile de protecție și care nu se vaccinează trebuie să înțeleagă că din cauza lor, persoanele cu boli cronice au frică de a ieși din casă, dar tot ei sunt cei care au nevoie de consultațiile și vizitele la medici. Sper ca tot mai mulți cetățeni să se vaccineze.

Vaccinarea este foarte importantă și noi, medicii îndemnăm toți oamenii să se vaccineze, nu pentru că este la moda, dar pentru că este un lucru necesar care ne ajută să salvăm viețile omenești. Noi fiind angajați ai sistemului medical ne-am gândit că dacă vom da exemplu de vaccinare în masă, vom reuși să oferim un imbold societății ca să se vaccineze. Credem că dacă oamenii vor vedea cum se vaccinează medicii și faptul că nu au frică de efectele post-vaccinare, atunci aceștia vor fi mai siguri. Vaccinul este foarte important, în special că acum procesul de vaccinare este destul de bine organizat și accesibil, sunt troleibuze pentru vaccinare, se deschid noi centre și puncte de vaccinare.

Dacă ne vom vaccina, atunci vom fi în siguranță cu toții, și cei bolnavi, și cei de acasă și cei în vârstă. Sper că acum, vara, cetățenii vor avea timp să se gândească și până în toamnă să se imunizeze.

Campania de imunizare din Republica Moldova

După părerea mea, campania de vaccinare în Republica Moldova a fost începută mai târziu, din motiv că și la nivel mondial era mai dificil de a obține cantitățile necesare de vaccinuri. În același timp, cred că am avut mare noroc pentru că am beneficiat de mai multe tipuri de vaccin și avem o varietate mare pe care o putem oferi cetățenilor.

În ceea ce ține de activitatea și procesul de lucru al centrelor de vaccinare din municipiu, inclusiv cele din AMT-uri, aceasta se desfășoară foarte bine, iar personalul care administrează vaccinurile sunt bine pregătiți și foarte activi. Este puțin mai complicat din cauza oamenilor care încă nu sunt siguri în vaccinul anti-COVID-19 și din acest motiv se încetinește procesul de imunizare. Cred că oamenii ar trebui să se mobilizeze și să meargă să se vaccineze. Cei care nu cred în vaccinul împotriva COVID-19 nu au crezut nici în Covid de la început.

Oamenii trebuie să se vaccineze

Văzând pacienții noștri care au suportat Covid, care s-au și vaccinat și au un titru de anticorpi foarte mare, mă face să fiu și mai încrezută în vaccin și în faptul că aceste persoane vor fi mult timp protejate de această boală. Cu ajutorul vaccinului împotriva COVID-19 avem foarte multe de câștigat. În primul rând, se întrerupe lanțul de transmitere a acestui virus, ceea ce înseamnă că și mai puține persoane se vor infecta; iar în al doilea rând, se va forma o imunitate colectivă suficientă să protejeze oamenii de oricare alte forme/ tulpini ale acestui virus.

Chiar dacă persoanele vor continua să se infecteze, cei vaccinați vor trece printr-o formă mult mai ușoară de COVID-19. Viața nu are preț și acesta e un lucru impunător pentru a ne vaccina, iar noi suntem aici pentru a motiva cetățenii noștri să se vaccineze.

Campania „Pentru Viață. Pentru Sănătate” din cadrul proiectului Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți este implementată de Primăria municipiului Chișinău, cu suportul Orașului Mannheim, Engagement Global, Service Agency Communities in One World și Ministerul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.